Liderii europeni, critici după rezultatele alegerilor din Marea Britanie: „Acesta este prețul plătit pentru lipsa de viziune”

Liderii europeni, critici după rezultatele alegerilor din Marea Britanie: „Acesta este prețul plătit pentru lipsa de viziune
Publicat: 09/06/2017, 18:13
Actualizat: 25/03/2019, 20:32

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat că nu vrea ca negocierile pentru Brexit să fie întârziate de aceste alegeri. „Din punctul de vedere al Comisiei Europene, putem începe negocierile și mâine dimineață. În primul rând, trebuie să ajungem la un acord în privința condițiilor despărțirii, iar mai apoi să proiectăm natura viitoarelor relații. Sper ca rezultatul acestor alegeri să nu producă un impact major asupra acestor negocieri pe care vrem să le începem cât mai curând”, a declarat Juncker.

Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate a UE, Federica Mogherini, a declarat că Marea Britanie nu are o strategie clară în privința Brexitului. Mogherini s-a declarat nemulțumită de faptul că, la un an după referendum, Uniunea Europeană nu știe care este viziunea Guvernului britanic despre condițiile în care ar trebui să se producă Brexitul.

Carld Bildt, fost prim-ministru al Suediei și în prezent președinte al Institutului Consiliul European pentru Relații Externe (European Council on Foreign Relations), a declarat că aceste alegeri generează și mai multă incertitudine în Marea Britanie. „Acesta este prețul plătit pentru lipsa de viziune”, a adăugat Bildt.

Guy Verhofstadt, președintele Grupului ALDE din Parlamentul European, a criticat decizia prim-ministrului Theresa May de a organiza alegeri anticipate, spunând că negocierile pentru Brexit au devenit și mai complicate.

O atitudine conciliatoare a avut-o responsabilul UE pentru negocierile cu Marea Britanie, Michel Barnier. „Negocierile pentru Brexit trebuie să înceapă doar când Marea Britanie este pregătită”, a declarat Barnier.

Noul Guvern de la Londra va avea responsabilitatea negocierilor dintre britanici și Blocul comunitar. Dincolo de pierderea drepturilor civice, a avantajelor comerciale și economice asociate apartenenței la UE, cea mai mare problemă pentru noul Guvern îl reprezintă riscul destrămării Marii Britanii, în contextul intenselor apeluri separatiste ale Scoției și Irlandei de Nord.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor